joi, 5 mai 2011

Rallye Bucuresti Istoric (III)

In premiera, cu ocazia la Rallye Bucuresti Istoric, dl. ing. Razvan Badulescu va prezenta, dupa un laborios proces de restaurare, automobilul Fiat 1100 Torpedo (1939). Tapiteria si soft top-ul au fost complet refacute. Rama parbrizului si structura capotei, neoriginale in trecut, provin de la o epava recuperata (in 2006) dintr-un sat izolat din Judetul Brasov in urma informatiilor furnizate de dl Gabriel Gordea. Caroseria a fost revopsita exact la nuanta originala, codul, in mod surprinzator, existand inca in programele producatorilor actuali de vopseluri. Trebuie mentionat faptul ca operatiunile de tinichigerie, mecanica si constructie a soft top-ului au fost realizate personal de dl. ing. Badulescu. Intrebandu-l pe distinsul meu coleg cum de s-a incumetat sa inceapa singur un astfel de proiect, fara sa apeleze la vreun atelier, am primit un raspuns care vorbeste de la sine despre greutatile intampinate de colectionarii romani : "Ma plictisisem sa ma rog cu bani de tot felul de meseriasi, ma tot amanau unde mai pui ca majoritatea sunt "povestitori prodesionisti", asa incat intr-o zi m-am decis si m-am apucat de treaba. Sunt foarte multumit de rezultat." Avand in vedere ca in urma cu vreo 10 ani i-am recomandat dlui ing. Badulescu sa achizitioneze acest automobil pe care-l descoperisem uitat intr-un garaj bucurestean, ma declar fericit ca a intrat pe maini bune si astept cu interes re-lansarea sa !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu